miercuri, 8 septembrie 2010

Targ nou, prieteni noi!

Un alt eveniment ILoveHandmade si-a inchis portile ieri seara, lasand in urma zambete largi, sincere, sentimente frumoase, prietenii si impartasiri senzationale, experiente inedite.





Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia ca traiti un timp care nu exista...un timp de povesti frumoase, cu oameni nemaipomeniti, cu muzica superba, cu rasete, cu voie buna fara final sau pata...un timp in care desi simti ca te ustura calcaiele pana in varful crestetului, inregistrezi constatarea ca si cum nu ti s-ar intampla tie si depeni mai departe amintiri si razi pana simti ca iti vor exploda muschii fetei de atata suvoi nesecat de veselie.
In ultima seara nu ne dadeam plecati...desi eu mai aveam putin si ma intindeam pe jos de oboseala, era cam intuneric si trecatori mai erau doar cei care paraseau targul, nu voiam sa se termine, nu voiam sa revin la cotidianul pestrit, nu voiam sa parasesc lumea parca atemporala si ireala prin atata farmec.
Am cunoscut Oameni extraordinari, Oameni care au povesti de viata senzationale, Oameni care sunt adevarate enciclopedii cu informatii din diverse domenii de interes, Oameni care nu au teama impartasirii din experienta, Oameni care pot comunica nemaipomenit de frumos si sincer, fara umbra temerilor aberante ca le-ai "fura" meseria, ca le-ai lua-o inainte, ca ai vinde mai mult sau mai stiu eu ce...









































Oameni puternici, Oameni care inteleg ca la astfel de evenimente am putea fi o mare familie, fara meschinarii gratuite, fara priviri chiondorase...doar cu sufletul deschis, cu o vorba buna mereu, cu zambet sincer pe buze si cu o atitudine vesnic pozitiva.
Am trait doua zile superbe, la capatul carora, desi fizic ma simt epuizata, sufleteste plutesc inca prin atmosfera minunata, rad copios de aduceri aminte si ma simt enorm de imbogatita ca am avut onoarea sa fiu alaturi de atatia oameni speciali. Nu am facut profit si nu ma imbat cu apa de ploaie, insa ma simt mult mai fericita pentru bogatia spirituala care mi-a fost oferita. Oricum, daca ar fi sa aleg...intre un cumul financiar si o experienta atat de frumoasa ca aceasta, a cunosterii unor Oameni speciali, nu as sta pe ganduri in alegerea variantei inestimabile, asa ca eu sunt fericita.
Oameni frumosi la gand si suflet, Oameni care stiu a privi raspicat in ochi, Oameni cu irisi limpezi, in continuarea carora se ghicesc suflete deosebite, trairi intense, vieti bogate de fapte minunate...
In cele ce urmeaza, voi incerca sa rememorez cateva din clipele perfecte traite, facand ceva ce unii vor taxa drept non-deontologic (ceea ce m-ar bucura enorm! ha!), in sensul ca va voi prezenta persoanele pe care le-am cunoscut si indragit la acest eveniment ILoveHandmade, in ordinea in care i-am intalnit.
Distinsii soti Cristea a.k.a. Tricksbox, executa cu o maiestrie care ar face sa se rusineze orice masinarie sofisticata bijuterii din Fimo si nu numai, dupa modelele originale create de Oana - copila lor extrem de talentata - artist desavarsit care surprinde esente in forme neasteptate, inventand existente de toata frumusetea si mare dragul de purtat.
Oameni frumosi la chip si suflet, cu trairi intense, cu povesti superbe de viata, cu istorii din care poti invata o multime de lucruri frumoase, Oameni blanzi, duiosi, Oameni cu trairi extraordinar de autentice, sinceri in tot ceea ce fac, simt si spun, Oameni speciali, cu o pofta incredibila de viata, mereu glumind, mereu zambind, altruisti incurabili si spirite de o veselie contagioasa, fara de varsta.




Dna. Adriana a.k.a. mamam:) - prietenii stiu de ce! - inventeaza din franturi de sticla colorata tablouri spectaculoase, globuri in care daca privesti intens te regasesti parca, te identifici cu mirificile curcubee de o finete care te face sa iti tii respiratia pentru a nu le tulbura echilibrul perfect inventat.
Dna. Adriana este o existenta puternica, un Om care parca apartine altor timpuri si uneori coboara printre noi pentru a ne ajuta sa ne reinventam...este un Om care stie sa faca nemaipomenit haz din necaz, care stie sa te emotioneze pana dincolo de lacrimi, daruindu-ti emotii fara seaman.
Din nefericire nu am un contact de la dumneaei, insa sper sa o regasesc extrem de curand si sper sa ma revansez pentru gestul sublim pe care mi l-a facut cadou, un glob fantastic pe care l-am integrat repede in raftul cu amintiri nepretuite de la oamenii speciali pe care am avut imensa placere sa ii cunosc de-a lungul (si latul) timpului meu.


Doamna Magda...cu chipul mereu scaldat de un zambet care lumineaza orice existenta, este o adevarata enciclopedie de ponturi pentru mestesugarit. Ti le povesteste duios, stie o multime de trucuri si la fel de multe bancuri...are mereu o poanta, o snoava, o amintire hazlie in maneca si face haz de necaz cu un umor care iti provoaca febra musculara la pometi, de veselie si de drag...
Momentan inventeaza din tartacute adevarate opere de arta cu utilitate multipla, cu migala si daruire, punand mult suflet - ca toti ceilalti - in creatiile sale.


Dna "Rossa", venita tocmai de la Rm. Valcea este o veselie-blandete-sfiosenie-dragalasenie. Ca si ceilalti Oameni, pune mult suflet in creatiunile ei nepretuite din pietre semi-pretioase si am avut senzatia ca o forta nevazuta a facut sa ne cunoastem, deoarece mi-a dat o solutie de Valerie/Eduard pe care o astept de ani buni...Abia astept sa incerc:).
Domniile lor sunt doua doamne speciale prin forta interioara uriasa pe care o emana, prin ingeniozitatea lucrarilor lor. Doamna din dreapta mea inventeaza, dupa cum se vede putin, stampe, icoane pe  fragmente inedite de lemn, piatra sau pe tablouri a caror fond il reprezinta un mozaic din coji de oua. Doamna mai croseteaza bijuterii din felurite sarmute si pietre care arata minunat ori  tablouri - rame pentru fotografii, cu parfum suav si elegant de epoci uitate.
Doamna  Ruxandra - coloritoria-sa este cea care vorbeste la telefon... este o aparitie spectaculoasa, prin creativitatea, originalitatea si veselia ei... Manuieste tehnici numai de ea stiute si reinventeaza placute de faianta cu fete noi de tabloute inedite, numai bine de asezat in locuri dragi si de admirat in voie.
Doamna a adus muzica...o muzica extrem de frumoasa, melodioasa care a "rimat" mereu cu evenimentul la care ne aflam, animand sufletele si bucurand urechile...doamna a facut balonase de sapun, doamna zambeste mereu si comercializeaza si niste pelerine-poncho foarte sic.

Si tot la acest eveniment - prilej de bucurii - am cunoscut cativa Oameni care inventeaza niste existente uimitoare. Se numesc simplu: Tinker, iar ceea ce fac este la fel de simplu, insa nemaipomenit de spectaculos prin tehnica, utilitate, culoare si "factor uman"...In sensul ca sunt de o transparenta totala...povestesc in detaliu mici trucuri, te incurajeaza sa iti construiesti propria lume de culoare.
In cateva cuvinte, domniile lor realizeaza WindowColor (bine, ei fac si niste fermecatorii potrivit tehnicii servetelului, insa pe mine m-a fascinat WiCo). WiCo inseamna ca eu conturez cu o substanta speciala un contur de vis dupa un sablon, iar dupa uscarea acestuia umplu spatiile libere dupa pofta inimii mele si dupa cum se imbina-combina indaratul ochilor mei diverse nuante... Materialul rezulat - un soi de vitraliu!!! - este o masa plastico-abtibildica de o frumusete cum nu mi-as fi imaginat. Iar pe aceasta o putem aplica unde dorim: pe oglinda, pe vaze, pe cani, pe faianta, pe frigider. Imaginati-va cum la fiecare sarbatoare (Paste, Craciun) decorezi locuinta intr-un mod inedit si adecvat. Prin bunavointa si desigur cu ajutorul acestor Oameni inimosi, frumosi si extrem de talentati, mi-am inventat un fluture care acum imi vegheaza visele din fereastra.

Superbe idei, geniali Oameni!
Ce pot sa mai spun? Am intalnit oameni extraordinari pe care abia astept sa ii revad, am trait clipe frumoase, am veselit mult si mai ales bine, ma simt implinita si fericita ca exista astfel de oameni, ca am avut privilegiul sa ii intalnesc si acum sa va povestesc despre ei. Povestea merge mereu mai departe...tot mai departe...
Sanatate multa, Oameni buni! Fie  sa ne regasim cu vise implinite, sanatosi, veseli, frumosi, fericiti..si... la punga grosi!:). Va pup cu drag si dor, va multumesc din suflet pentru tot si abia astept regasirea! Numai Bine si bucurii!

Anna - mirata ca exista atat de putine cuvinte care sa exprime lucruri cu adevarat semnificative, impresionante...si ca ele se pot confunda usor cu un limbaj de lemn...Oare exista asa-zise clisee si pentru carcotit sau acolo paleta este infinit mai permisiva?
P.S. - Sper sa imi fie iertate stangaciile -  daca au fost si sa admiram impreuna Oameni speciali, creatori dedicati de Frumos, sufletele extraordinare si existente impresionante.

3 comentarii:

  1. Multumim pentru gandurile frumoase si pozele - adevarate marturii ale unui inceput de toamna petrecut frumos la targul I Love Handmade. Sa aveti parte de o toamna plina de culoare!
    Sa ne revedem cu drag la urmatoarele targuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din suflet, doamna scumpa! Si eu abia astept sa ne revedem si sa ne veselim cu drag!
    O toamna superba si dumneavoastra, cu multe bucurii si impliniri!

    Anna - privind cu drag in urma si cu nerabdare inainte...

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna,n-as vrea sa te dezamagesc,dar aceeasi stare euforica am avut-o si eu la prima editie la care am participat.Mai tarziu,incepi sa afli si rautati din "culise", si daca nu esti destul de puternica,sa vii plangand la targ,asa cum mi s-a intamplat mie in dimineata zilei de duminica a ultimei editii, dupa ce am ajuns intamplator pe un blog si am citit niste chestii( ca mai bine nu deschideam calculatorul). Erau adresate altcuiva,n-aveau nici o treaba cu mine,dar m-am intrebat: de ce?! este loc pentru fiecare, de ce se intampla asta?! Stiu si raspunsul,dar il tin pentru mine.
    Asa ca,iti doresc sa ai parte de oameni buni in jurul tau si sa te simti bine mereu.

    RăspundețiȘtergere