miercuri, 21 aprilie 2010

Miscarea brown-iana...


Maro din nou...cu drag, speranta si liniste...Forme noi, ornate auriu cu praf de stele pentru noroc si zambete...
Asa cum viata ia uneori intorsaturi neasteptate, iar faptele isi asteapta valmasite randul pe sensul inspre buimaceala.
Nu spun ca buimaceala nu poate fi benefica uneori...ea poate deveni fundament pentru inceputuri, pentru fapte si sentimente imbracate in hainute noi...
Insa mai des, buimaceala provoaca dureri, priviri incetosate si indoieli, facand pasul sa isi incetineasca ritmul...
Torsadele maiestrite de lut, imbracate in culoarea maro irizata cu promisiunea aurie, reprezinta una din sirurile mele dragi de credinta intr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai blanda, mai plina de spor si realizari neasteptate...
Anna - visand fara de tinta in sus...

marți, 20 aprilie 2010

Maro-chinarie

In topul preferintelor mele cromatice se afla si culoarea maro, un indicator al perceptiei legate de starea de sanatate proprie care, cu cat este mai placuta, cu atat persoana respectiva tinde sa se ingrijeasca/ protejeze mai mult, chiar daca exista sau nu suportul “dereglarilor” organice (boala sau viitoare afectiune), determinand percepii de neliniste si insecuritate. Astfel avem de a face cu o persoana relativ comoda, care tinde sa isi ordoneze viata dupa un program propriu, inteles sau nu de cei din jur, avand la baza in special considerente legate de starea de sanatate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viata asupra viitorului). He-he-he, asta zic "specialijtii" in ale preferintei pentru culori:) si drept e ca nu zic tocmai gresit:D, desi imi pare ca bat campii pe langa o tenta (pregnanta!) de ipohondrie...
Oricum ar fi, ideea siragului cumintit mai jos este ca am tot cautat trunchi de copac rotund, insa am esuat departe de mal. Suflecata din pricina ratarii am purces la a-mi confectiona propriile mini-trunchiulete rotunde, pe care le-am insiruit intr-o padure fragmentata dupa circularul meu imaginar...


Anna - intoarsa din hoinareala si privind somnoroasa vremea implouata...

Murano

...Si pentru ca niciodata nu gasesti ce iti trebuie, cand iti trebuie...ci fie mai devreme sau mult mai tarziu, dupa un orar care pare ca apartine altcuiva, iata o reteta pentru a rezolva lucrurile putin altfel: se ia una bucata taur...se cauta coarnele si dupa identificare se apuca strasnic in maini si se astfel incat strunirea sa fie cat mai lina...
Mi-am achizitionat la un moment dat un costum dintr-un material necunoscut, in culori de verde inchis, negru, putin lucios, mat pe alocuri...o ciudatenie pe care am indragit-o de la prima vedere...
Cand am fost inclinata sa il port pentru prima data, desigur ca nu avea accesoriile potrivite, pentru ca toate cautarile mele s-au lovit doar de paiete, pietre, cristale si...pene care cica ar fi "la moda acum" - desigur:)).
Asa ca am purces la combinat culori pana cand am reusit sa confectionez ceva in ton cu textura si nuantele tesaturii cu pricina si cat de cat asortat cu o melodie auzita doar de urechile mele, afone la tonurile modei...
Iata ce a iesit:

P.S. Din pacate costumul nu a dorit sa fie fotografiat, insa mai insist:)). Ce ti-e si cu vedetele astea:).

Anna - visand radacini, inceputuri si curaj...

Zebra



Daca zebra are dungi albe pe fond negru sau dungile negre odihnesc pe un fond alb....poate ca nimeni nu stie si cu siguranta nu conteaza foarte tare... Insa margelutele poarta incifrata o dualitate purtata prin toate religiile, zilele si actele...Bine si Rau, Intuneric si Lumina... impletite si coexistande pentru prima data fara sa se anuleze sau sa creeze monstri.
Insirate cuminti pe un axis mundi firav, se completeaza si se imprietenesc visand uneori la curcubeu..alteori ca un prunc gri ivit poate ca rod...doar al imaginatiei negrului pus mereu pe faopte mari:).


Anna - privind bicolor lucrurile din jur

Primavara

Acum ca primavara a inundat livezile cu flori, gradinile cu nenumarate culori, cerul cu neasemuite nuante, era timpul sa celebram natura copiindu-i formele si curcubeele.
Albul curatiei care aminteste de iarna ce tocmai a plecat, sangele noii vieti renascute din vreascurile ce pareau definitiv pierdute, verdele aerului curat al padurilor seculare care ne marturisesc trecutul...le-am impletit intr-un sirag completat cu o buburuza datatoare de speranta...


Anna - sadind culoare in sufletele terne si ponosite de uitare... cromatica.

luni, 19 aprilie 2010

Rosu & negru

Rosu...negru...visiniu...lupta...iubire...moarte...razbunare...pasiune...ardere...cenusa...viata...
Toate incolacite in chip de zaruri, zebre mutate genetic in alt registru cromatic, convietuind pe muchii si tinandu-se reciproc cu crestetele vopsite deasupra neantului...

Anna - privind in oglinda umarului stang cautand febril un colt de rai corijent la rezistenta...